Datorită amenajării și echipamentului clinicii noastre realizate în anul 2015 ne-au fost deschise perspective noi, beneficiind de toate lucrurile necesare vindecării de la anestezie prin intervenții chirurgicale complicate și până la reabilitare.
DetaliiÎntotdeauna m-am simțit atras de cai și m-am hotărât încă în copilărie să devin medic veterinar, astfel în prezent sunt specializat pe cai. Mi-am efectuat studiile la Facultatea de Medicină Veterinară în Cluj-Napoca pe care am absolvit-o în anul 2009, obținând diplomă de licență în medicină veterinară. În timpul facultății am efectuat stagiile de practică în cabinete veterinare generale sau specializate pe cai, mai ales în străinătate.
După absolvirea facultății am deschis un cabinet veterinar general propriu în satul meu natal, Zetea. Domeniul meu principal de specialitate îl reprezintă chirurgia. Posibilitățile existente în acea perioadă au facilitat mai ales efectuarea intervențiilor chirurgicale pe cai care stau în picioare, astfel am încercat să-mi aprofundez cunoștințele în domeniul medicinei dentare și în domeniul intervențiilor chirurgicale la nivelul sinusului maxilar. De aceea în 2011 am petrecut 2 luni în Statele Unite în cabinetul lui Marty Langhofer. După ce am venit acasă, pe lângă tratamentele dentare de bază am început să efectuez intervenții chirurgicale mai complexe doar pe cai în picioare, atât acasă, cât și în Ungaria, colaborând cu mai multe cabinete veterinare.
Tot în acel an am reușit să-mi realizez un vis vechi, deoarece am reușit să cumpăr un teren lângă Zetea unde am dorit să înființez o clinică veterinară. Cu 4 ani după achiziționarea terenului am reușit să ne apucăm de lucrările de construcție, în acest timp am participat la cursuri de specialitate și am încercat să fac rost de instrumente în vederea realizării unui centru medical pentru cai care îndeplinește cerințele secolului al 21-lea. Mai avem multe de făcut, însă în anul 2015 am efectuat deja intervenții chirurgicale de succes în anestezie generală.
Fiind un copil de oraș, nu am avut posibilitatea să țin animale, dar le-am iubit tare mult și acum am o mică grădină zoologică în jurul casei mele.
Mi-am început cariera la circumscripția veterinară Zetea, ca medic veterinar, lucrând pe teren cu animale mari.
După întemeiarea familiei și nașterea celor 3 copii ai mei, m-am întors să lucrez la clinica Zetavet. Aici sunt anestezistul veterinar la intervențiile chirurgicale și mă dezvolt în principal în acest domeniu. Eu mă ocup și de majoritatea pacienților de animale de companie care vizitează clinica noastră.
În 2023, am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, iar între timp am studiat un an la Universitatea de Medicină Veterinară din Budapesta. Am crescut într-un mediu ecvestru, și de aceea mi-am continuat stagiile de vară în domeniul medicinei ecvine la clinica Zetavet. De asemenea, am mai efectuat stagii de practică la Rossdales Equine Hospital UK și Sharjah Equine Hospital UAE.
Mă simt foarte norocoasă pentru faptul că pot lucra la una dintre cele mai bine echipate și de înaltă calitate clinici din țară, aproape de casa mea. Sarcinile mele zilnice includ îngrijirea de bază a cailor internați, înregistrarea zilnică a dosarelor medicale, îngrijirea cazurilor de urgență și îngrijirea de bază în domeniu, ceea ce îmi oferă un loc de muncă variat și provocator. Clinica Zetavet îmi oferă oportunitatea de dezvoltare profesională și extindere în continuare a experienței mele în domeniul medicinei ecvine.
Am terminat studiile în anul 2019 și dețin de diploma de tehnician veterinar. Am ales această meserie pentru că iubesc animalele, în special caii. După absolvirea școlii, am început să lucrez la clinica Zetavet, ca asistent veterinar, dar locul nu îmi era străin, întrucât mi-am făcut practica aici.
Principalele mele sarcini includ pregătirea animalelor (pentru examinare, tratament sau intervenție chirurgicală), efectuarea tratamentelor prescrise, administrarea medicamentelor, asistarea la intervenții chirurgicale și, nu în ultimul rând, îngrijiirea cailor. De asemenea, merg des pe teren, unde susțin munca medicilor veterinari.
Caii fac parte din viața mea încă din copilărie; călăresc zilnic și dețin proprii cai. Pentru mine este important bunăstarea și sănătatea cailor, lucru care se reflectă și în profesia mea.
Am studiat fizioterapia și reabilitarea cabalinelor în Ungaria și în Germania. Metodele terapeutice pe care le aplic, sunt complexe, bazate pe tehnici manuale și non-manuale.
În calitate de asistent, principalele mele sarcini includ menținerea echipamentului și a clinicii curate și ordonate. Fac pregătirea pentru examinări și teste și mă asigur că toate echipamentele necesare sunt pregătite pentru îngrijirea cailor.
Îmi place foarte mult să lucrez aici, este o mare plăcere și mândrie pentru mine să fac parte dintr-o echipă atât de excelentă și remarcabilă, iar aici mă pot simți ca un membru al unei familii mici.
Sunt Katalin Szegedi, am 28 de ani, locuiesc în Zetea împreună cu familia mea.
Sunt membru al echipei clinicii Zetavet din 2016. Lucrez ca asistent veterinar, principala parte a muncii în mele este menținerea în ordine a instrumentarului medical, pregătirea pacienților pentru operații, îndeplinirea sarcinilor legate de operații, menținerea curățeniei clinicii.
Sunt o personă curioasa și deschisă, îmi place să învâț și să mă dezvolt. În munca mea îmi place diversitatea, varietatea, provocările zilnice. În anii petrecuți la clinică, am adunat cunoștințe diverse, valoroase în timpul muncii.
Servicii complexe, variate pentru cai
Cabinetul nostru acordă o atenție deosebită uneia dintre cele mai frecvente afecțiuni ale cailor de sport, adică șchiopăturii, precum și examinării și tratării acesteia. În cabinetul nostru sunt deja disponibile posibilitățile terapeutice moderne. Pentru aplicarea acestora cu succes este nevoie de o diagnosticare exactă.
Diagnosticarea începe de obicei cu o examinare clinică pentru identificarea problemelor, ariilor dureroase, după care examinăm calul în diferite tipuri de mers (pas, trap sau galop). Dat fiind faptul că șchiopătura cauzată de diferite motive nu se manifestă la fel pe teren moale, dur, respectiv în direcție dreaptă sau circulară, examinăm calul luând în considerare și acești factori.
Pentru identificarea ariei problematice utilizăm un anestezic local regional (anesteziind un nerv) sau intraarticular, introducând anestezicul în articulație. După identificarea ariei problematice în vederea obținerii diagnosticului exact, efectuăm în funcție de nevoie: ecografie, radiografie, endoscopie sau RMN.
Aparatul de radiologie este un instrument absolut esențial la o clinică veterinară modernă și reprezintă examenul suplimentar cel mai frecvent utilizat la cai, mai ales la cai de sport care prezintă șchiopături. În 2015, la clinica noastră a fost instalat un sistem nou de radiologie digitală ultramodernă. De atunci, am făcut mii de imagini folosind această tehnologie.
Avantajul sistemului digital este, că reproduce imaginiile imediat, chiar și în condiții de grajd, a cărei calitate este impecabilă, iar medicul veterinar poate diagnostica imediat. Dacă imaginea nu este adecvată, aceasta poate fi repetată imediat. Sistemul pe care îl folosim este fără fire sau cabluri și funcționează cu o emisie redusă de radiații. Viziunea noastră este că, dacă caii trebuie să fie expuși la razele X, aceasta trebuie să fie făcută cu cea mai bună și cea mai sigură tehnologie disponibilă, deoarece aceasta este o modalitate importantă prin care putem stabili cel mai precis diagnostic și tratament.
Unul dintre cele mai importante instrumente ale medicinei veterinare moderne este ecograful. În timpul examinării cu ultrasunete, creăm o imagine a structurilor țesuturilor moi sau a suprafețelor osoase, cum ar fi tendoane, ligamente, organe abdominale și toracice sau organe genitale.
La clinica noastră o folosim, printre altele, pentru a examina colicile, gestația, fertilitatea și examinărilor de medicină internă. Cel mai des folosit de medicii noștrii este la caii de sport, în diagnosticarea leziunilor la nivelul tendoanelor sau ligamentelor și în monitorizarea procesului de vindecare. Este o procedură complet non-invazivă, fără efecte secundare.
Ecografia are și limitele ei, deoarece în anumite medii, de ex. la nivelul oaselor, sau unde se află gaze/aer, nu poate penetra, deci nu este potrivit pentru examinarea plămânilor sau a țesutului osos. Iar există posibilitatea examinării și a acestor părți, doar cu alte instrumente, de ex. radiografie, RMN.
Endoscopul este un dispozitiv special de examinare care conține fibră optică și poate fi folosit pentru a examina cavitățile corpului. În cazul cailor, este folosit în principal pentru examinarea tractului respirator superior și inferior, dar uneori este folosit și pentru examinarea esofagului, stomacului și colului uterin.
Este folosit la caii de sport pentru artroscopie, adică pentru examinarea și tratamentul articulațiilor membrelor. Prin endoscop, medicul veterinar obține o imagine directă a stării organului sau articulației examinate. Aparatul este, de asemenea, potrivit pentru prelevare de probe și alte intervenții speciale prin canalul de lucru.
Pe lângă cele rigide (artroscop și laparoscop), cabinetul nostru oferă și examinări cu endoscop flexibil.
Ce este RMN-ul?
RMN-ul este o prescurtare pentru „Magnetic Resonance Imaging”, ceea ce înseamnă: imagistica prin rezonanță nucleară magnetică. RMN-ul este o tehnică imagistică care oferă o imagine anatomică extrem de detaliată a oaselor și a structurilor țesuturilor moi ale zonei examinate. RMN-ul a fost folosit mai întâi pentru oameni, dar de atunci a fost adaptat și pentru cai. Un aparat RMN este practic, un magnet mare. Pentru a produce imaginiile, zona examinată este plasată într-un câmp magnetic puternic, menținut artificial, în care este „bombardată” cu unde radio puternice; dispozitivul poate măsura energia reflectată, iar imaginea tridimensională poate fi reconstruită pe baza acesteia. Diferite tipuri de țesuturi, oase, mușchi, tendoane și ligamente sunt alcătuite din diferite concentrații de apă și grăsime, astfel încât emit semnale diferite sub influența câmpului magnetic. În plus, conținutul de apă și grăsime al țesutului se modifică atunci când țesutul este deteriorat, astfel încât semnalul se modifică sub influența câmpului magnetic, iar leziunea poate fi văzută și evaluată foarte bine în imagine. În timpul procedurii, aparatul nu utilizează raze X pentru, astfel încât pacientul nu este expus la radiații dăunătoare. În clinica noastră, folosim aparatul RMN de tip Esaote O-scan, care a fost special dezvoltat pentru examinarea cailor, folosind cea mai recentă și modernă tehnologie.
La ce îl folosim?
Spre deosebire de razele X și ultrasunetele, care oferă imagini bidimensionale, RMN-ul permite imagistica tridimensională. Razele X sunt limitate la țesuturile dure, iar ultrasunetele la țesuturile moi, în timp ce RMN-ul oferă examinarea simultană a oaselor și țesuturilor moi (de exemplu, tendoane și ligamente) prin imagini RMN. Este deosebit de util pentru diagnosticarea problemelor țesuturilor moi, inclusiv imagistica din interiorul copitei, cum ar fi tendonul reflexor profund, ligamentele și ligamentele colaterale ale articulației copitei. În ultii ani, utilizarea RMN-ului la cai a făcut mai ușoară diagnosticarea cauzelor șchiopăturii, precum și tratamentul acestora. Cu Esaote O-scan utilizat în clinica noastră, putem să evaluăm zone importante ale membrelor calului: examinăm în principal articulația jaretului și art. copitei. Cu versatilitatea sa uimitoare, examenul RMN al cailor este adaptat la standardele medicinei occidentale moderne de astăzi. Cu siguranță există cai pentru care se poate pune un diagnostic precis cu ajutorul radiografiilor și ecografiei. Cu toate acestea, în cazurile în care aceste proceduri pur și simplu nu sunt suficiente pentru a dezvălui cauzele șchiopăturii cronice, RMN-ul poate fi singurul instrument, care aduce cu adevărat rezultate. Este important să se evalueze rezultatele RMN împreună cu simptomele, alte examinări paraclinice și teste de diagnostic (de exemplu, analgezie regională și radiografie). După un diagnostic precis, se poate întocmi un plan de tratament specific și se poate stabili un prognostic.
Cum îl folosim?
Înainte de examinarea RMN a cailor, medicii noștri anesteziază în siguranță calul pentru procedura imagistică, asigurându-se astfel că părțile corpului care urmează a fi examinate pot fi plasate în siguranță în RMN și calul nu se mișcă în timpul examinării. În timpul procedurii, caii sunt supravegheați și funcțiile vitale sunt monitorizate de medicul anestezist. Un RMN efectuat sub anestezie elimină cea mai mică mișcare care poate ascunde detalii importante. RMN-ul pe care îl folosim este capabil să creeze imagini de înaltă calitate într-un timp scurt, pe care le stocăm electronic. După examinare, rezultatele sunt transmise unui radiolog specializat în evaluarea rezultatelor RMN (http://www.insideinformationradiology.com/about). După ce imaginile sunt analizate de către medicul radiolog, medicul curant stabilește un plan de tratament și reabilitare.
În general, suntem mândri să spunem că RMN-ul pe care îl folosim oferă imagini de ultimă generație, care beneficiază foarte mult comunitatea noastră. Nu este necesar să călătoriți în afara județului sau a țării pentru îngrijire și servicii de înaltă calitate.
TENEX este o tehnologie medicală avansată utilizată în tratarea leziunilor de tendoane și ligamente la cai. Aceasta este o procedură minim invazivă, ceea ce înseamnă că implică o intervenție chirurgicală foarte mică, reducând astfel riscurile asociate și timpul de recuperare.
Cum funcționează TENEX la cai?
TENEX utilizează ultrasunete de înaltă frecvență pentru a fragmenta și elimina țesuturile bolnave sau deteriorate din tendoane și ligamente, fără a afecta țesuturile sănătoase din jur. Procesul este ghidat cu ajutorul imagisticii cu ultrasunete, asigurând o precizie maximă în timpul tratamentului.
Avantajele TENEX pentru cai
- Recuperare rapidă: Datorită caracterului minim invaziv al procedurii, caii se pot recupera mult mai rapid în comparație cu metodele tradiționale de tratament.
- Reducerea durerii: TENEX minimizează durerea post-operatorie, oferind confort sporit animalului.
- Eficiență: Procedura este foarte eficientă în tratarea leziunilor cronice ale tendoanelor și ligamentelor, care sunt adesea dificil de tratat prin alte metode.
- Întoarcere rapidă la activitate: Caii, în special cei sportivi, pot reveni la activitatea normală mult mai repede, ceea ce este esențial pentru menținerea performanței.
Această tehnologie este deosebit de utilă pentru caii care suferă de afecțiuni precum tendinite sau desmitite, unde eliminarea precisă a țesutului bolnav este esențială pentru o vindecare eficientă. TENEX oferă o soluție modernă și avansată, contribuind la îmbunătățirea calității vieții cailor tratați.
Fizioterapia ecvină este o metodă terapeutică aplicată pe baza diagnosticului mediculu veterinar, care este folosită în principal pentru reabilitarea bolilor ortopedice și neurologice la cai. Scopul acestei metode terapeutice este de a îmbunătăți starea fizică a calului, de a îi crește gama de mișcare, de a-i reduce durerea și menținerea condiției fizice.
Tratementul joacă un rol important în îmbunătățirea performanței și prevenirea leziunilor, ajutând la menținerea mobilității și îmbunătățirea calității vieții. În cadrul fizioterapiei equine, se folosesc mai multe tehnici, cum ar fi masajul, stretching-ul, electroterapia (TENS), sau chiar exerciții specifice de terapie locomotorie. Fiecare metodă terapeutică este aplicată individual, luând în considerare starea și nevoile calului.
Terapia Shockwave favorizează vindecarea coloanei vertebrale și a membrelor ale calului, mai ales în cazul leziunilor tendoanelor și ligamentelor. Terapia cu unde de șoc este o nouă tehnologie în curs de dezvoltare pentru tratamentul problemelor musculo-scheletice, ale țesuturilor moi și ale oaselor la cai. Această energie pătrunde în organism sub formă de undă pentru a-și exercita efectul terapeutic. Undele accelerează metabolismul în zona aplicată, îmbunătățesc circulația sângelui, relaxează mușchii și redau flexibilitatea tendoanelor și articulațiilor. Tratamentul este non-invaziv și servește la stimularea vindecării. De fapt, vindecă țesuturile, nu doar suprimă durerea și inflamația.
În ultimii ani, capacitatea noastră de a diagnostica bolile s-a îmbunătățit mult (cum ar fi raze X, ultrasunete, RMN), dar opțiunile noastre de tratament pentru unele boli au rămas limitate. Shockwave ne oferă o opțiune excelentă de tratament, care este minim invazivă și s-a dovedit a fi eficientă.
Anestezia generală:
Clinica noastră realizată în 2015 ne-a deschis perspective noi deoarece astfel avem posibilitatea să efectuăm intervenții chirurgicale mai complexe sau care nu pot fi efectuate pe cai care stau în picioare, în anestezie generală și în condiții de siguranță. Pentru reducerea riscului anesteziei generale aceasta o efectuăm într-o boxă de anestezie/trezire special amenajat prin administrarea unei injecții, pereții acestei boxe sunt căptușiți și are o podea din cauciuc în vederea evitării accidentelor. După ce calul s-a culcat, cu ajutorul unui troliu electric îl așezăm pe masa chirurgicală căptușită. Anestezia are loc cu administrarea continuă a unui amestec de gaz anestezic și oxigen prin intubație, cu ajutorul unui aparat de anestezie. În timpul anesteziei urmărim funcțiile vitale cu ajutorul unui monitor, în zilele noastre aceasta reprezintă cea mai sigură metodă de anestezie.
Chirurgia laparoscopică:
În anul 2012 am pus în funcțiune echipamentul nostru endoscopic pe care până în acel moment l-am folosit doar pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale abdominale pe animale mici. Datorită sălii noastre de operații noi suntem primii din România care putem folosi acest echipament cu succes și în cazul cailor pentru efectuarea artroscopiei sau laparoscopiei. Ideea metodei constă în aceea că printr-o rană de 0.5-1 cm introducem un instrument optic foarte subțire în articulația pacientului (atroscopie) sau în cavitatea abdominală (laparoscopie), la acesta conectăm cablul sursei de lumină și camera, urmărind imaginile înregistrate de aceasta pe un ecran, monitor. După aceasta efectuăm intervenția chirurgicală cu ajutorul unor instrumente introduse prin una sau mai multe incizii similare. Cu toate că unele intervenții chirurgicale pot fi efectuate pe cai doar cu această metodă (de exemplu majoritatea intervențiilor chirurgicale la nivelul articulațiilor), altele, ca de exemplu intervențiile chirurgicale la nivelul testiculelor necoborâte sau îndepărtarea ovarului pot fi efectuate și în cazul în care calul stă în picioare, astfel excluzând riscul anesteziei. Nu în ultimul rând intervențiile chirurgicale efectuate cu ajutorul acestei metode au o prognoză mai bună, perioada de reabilitare fiind mai scurtă.
Chirurgie generală:
Datorită sălii noastre de operații nou-echipate putem efectua majoritatea intervențiilor chirurgicale. Astfel avem posibilitatea să efectuăm majoritatea intervențiilor ortopedice sau a celor la nivelul cavității abdominale în condiții adecvate, cu asistență specială.
Caii sunt animale de pradă care trăiesc în turmă. În marea parte a zilei hoinăresc în condiții naturale în vederea obținerii hranei și pasc aproximativ 16-18 ore pe pășuni cu ierburi cu un conținut relativ ridicat de dioxid de siliciu.
Importanța medicinei dentare la cai este de mult conștientizată atât de fermieri, cât și de veterinari, însă dezvoltarea tehnologiei ne-a deschis porți noi în acest domeniu atât la nivelul diagnosticării, cât și la nivelul tratamentelor.
Ca în orice domeniu și în acest caz cel mai important lucru este diagnosticul adecvat pentru care este în primul rând nevoie de o examinare fizică completă, după care urmează examinarea cavității bucale care poate fi efectuată aproape întotdeauna doar în anestezie locală. După aceasta putem stabili necesitatea efectuării unor examene suplimentare ca de exemplu radiografie, endoscopie etc. În cabinetul nostru majoritatea intervențiilor chirurgicale oro-dentare (șlefuirea dinților, extracție dentară, tratarea diastemei, intervenții chirurgicale la nivelul ochilor sau a sinusului maxilar) o efectuăm pe cai care stau în picioare, de multe ori acest lucru necesită o tehnică mai complicată (de exemplu în cazul extracției dentare din direcția cavității bucale) și este nevoie de mai multe instrumente, însă riscul anesteziei este mai redus și nu în ultimul rând și cheltuielile sunt mai reduse.
Sperăm că pe această pagină web ați găsit toate informațiile necesare pentru Dvs. În cazul în care mai aveți întrebări, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați, vă stăm la dispoziție.
Prin completarea formularului ne puteți lăsa un feedback și ne puteți contacta.
Dacă aveți întrebări sau doriți informații, contactați-ne. Răspundem în cel mai scurt timp.
© 2024 Zetavet Klinika
Made by Cityreklám